Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Trei persoane depistate de polițiști în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice

0 693

Conducerea unui vehicul de către o persoană aflată în stare de ebrietate este ilegală și în același timp periculoasă. Consumul de alcool afectează abilitățile necesare pentru a conduce în siguranță, poate determina producerea de accidente rutiere și persoanele depistate în timp ce conduc cu o alcoolemie de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat sunt cercetate pentru comiterea infracțiunii.

Noaptea trecută, la ora 00:27, Poliția municipiului Baia Mare a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că la intersecția străzii Victoriei cu str. I. L. Caragiale s-a produs un accident rutier cu pagube materiale.

Cercetările efectuate la fața locului au relevat că un tânăr de 33 ani, care conducea  un autoturism, ar fi pierdut controlul autoturismului și a pătruns pe trotuarul din partea dreaptă, unde a intrat în coliziune cu terasa unui local public.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur in aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgentă „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, unde i-au fost recoltate probe biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ieri, polițiștii din Baia Mare au oprit un autoturism condus pe strada Progresului. La volan a fost identificat un băimărean de 35 de ani, care emana halenă alcoolică. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Bărbatul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice.

Și polițiștii din Baia Sprie au oprit astă-noapte, la ora 00.45, un autoturism condus pe strada Câmpului din oraș. La volan a fost identificat un tânăr de 31 de ani, domiciliat în comuna Șișești. Testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Centrul Medical de Permanenţă Baia Sprie, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale și polițiștii continuă cercetările în vederea luării măsurilor legale.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More