Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Trei persoane din județul Bistrița, cercetate pentru infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor şi contra înfăptuirii justiţiei

0 26

La data de 10 martie, fiind în continuarea cercetărilor într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud au extins urmărirea penală pentru infracţiunile de ,,Uzul de armă fără drept”, ,,Mărturie mincinoasă” şi ,,Nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor”.

În fapt, în septembrie 2014, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Parva, este bănuit că ar fi executat mai multe focuri cu o armă de vânătoare, achiziţionată prin intermediul unei alte persoane.

Totodată, în iunie 2013, alte două persoane sunt bănuite că ar fi dat declaraţii necorespunzătoare adevărului, în faţa organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul IPJ Bistriţa Năsăud.

De asemenea, faţă de alte două persoane din Parva sunt efectuate cercetări întrucât ar fi deţinut la locuinţa acestora, situată pe raza comunei, 116 cartuşe pentru arme letale cu destinaţia vânătoare, acestea fiind ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată în cursul lunii februarie 2016.

Dosarul de urmărire penală a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive faţă de cele trei persoane arestate preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, ca urmare a percheziţiilor domiciliare efectuate la data de 18 februarie a.c., la persoane bănuite de braconaj cinegetic.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.