Trei persoane rănite în urma unui accident la Beclean
Un tânăr de 22 de ani, o adolescentă de 19 ani și o minoră de 5 ani au fost răniți vineri, în urma unui accident de circulație produs pe raza localității Beclean.
Potrivit unui comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud, accidentul s-a produs după ce un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din comuna Şendriceni, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul oboselii a aţipit la volan şi a părăsit partea carosabilă, colizionând capătul unui podeţ şi ulterior poarta unui imobil.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, a unei tinere, de 19 ani, din comuna Peciu Nou, judeţul Timiş, precum şi a unei minore de 5 ani, ambele pasagere în autoturism.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Beclean efectuează în continuare cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
FOTO: Arhivă.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.