Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Trei persoane rănite în urma unui accident petrecut în Baia Mare

0 339

someseanul-Accident-SMURD-Urisor (4)

Azi-dimineață, în jurul orei 8, Poliţia Baia Mare a fost sesizată despre faptul că la intersecţia străzilor Cărăuşilor cu Vasile Lucaciu, a avut loc un eveniment rutier.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că un tânăr în vârstă de 26 de ani din Baia Mare, care conducea un autoturism pe strada Cărăuşilor, la intersecţia cu strada Vasile Lucaciu, fără a respecta semnificaţia indicatorului „Cedează trecerea”, a efectuat virajul la stânga peste marcajul longitudinal dublu continuu ce separă sensurile de mers şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Acesta era condus de o femeie în vârstă de 48 de ani din Baia Sprie, dinspre strada 8 Martie spre strada Electrolizei.

În urma accidentului, trei persoane pasagere în autoturismul care circula regulamentar pe drumul prioritar, au suferit leziuni şi au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Este vorba despre două minore în vârstă de 12, respectiv 14 ani şi mama acestora, în vârstă de 47 de ani.

Conducătorii autoturismelor implicate în accident nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii continuă cercetările iar la finalizarea lor vor propune măsurile legale.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.