Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Trei răniți după ce au intrat cu mașina într-un stâlp

0 19
Foto:Arhiva Someseanul.ro
Foto:Arhiva Someseanul.ro

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 26 de ani, toți din Bistrița, au fost răniți într-un accident de circulație produs pe DN 15A în localitatea Herina, în seara de Crăciun.

La volan se afla un tânăr de 20 de ani din Bistrița. Acesta nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului, iar mașina a intrat în derapaj și a colizionat cu un stâlp de beton de pe partea dreaptă a direcției de mers.

Atât șoferul, cât și alți doi pasageri din mașină (unul de 18 ani și altul de 26 de ani) au fost răniți.

Polițiștii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, care a indicat că nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.

În cauză s-a întocmit dosar penal, numitul G.D. fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă de către Serviciul Rutier, se arată în comunicatul IPJ B-N.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.