Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Trei studenţi israelieni depistaţi cu şedere ilegală în Cluj

0 16

politia_romana__tm__84296500

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Cluj au desfăşurat, în perioada 02 – 03 aprilie 2015, mai multe acţiuni pentru combaterea şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

În cadrul activităţilor, au fost depistaţi cu şedere ilegală trei cetăţeni străini din Israel, cu vârste cuprinse între 21 şi 23 ani, al căror drept de şedere a încetat anterior şi, la expirarea acestuia, nu au părăsit teritoriul ţării noastre şi nici nu au întreprins demersuri în scopul prelungirii.

În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că cei trei sunt înscrişi la instituţii de învăţământ superior din Cluj-Napoca şi urmează cursurile acestora şi i-au îndrumat să depună documentaţia necesară la sediul Serviciului pentru Imigrări Cluj, în vederea reglemetării dreptului de şedere pe teritoriul României.

Totodată, au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi, în valoare totală de 1.200 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă desfăşurarea unor astfel de acţiuni, pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.