Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

Trei tineri bănuiți de două furturi din magazine

0 62

În urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii din Şomcuta Mare au fost identificate trei persoane care au pătruns prin efracţie în două magazine din oraş de unde au furat mai multe bunuri.

Astfel, transmit cei de la IPJ Maramureș, în luna martie poliţia a fost sesizată despre faptul că dintr-o societate comercială de pe strada Mireşului, au fost furate băuturi alcoolice, produse alimentare, şi suma de 2000 lei ce se afla într-un portofel.                 

Poliţiştii au constatat că hoţii au pătruns în magazin pe la etajul acestuia, prin forţarea sistemului de închidere cu belciug şi lacăt al uşii, după care au dislocat scândurile din podea şi au coborât în magazin, informează purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Al doilea furt a fost sesizat în luna iunie de proprietara unui magazin din Finteuşu Mic. Prin forțarea a două încuietori de tip yală, hoţii au pătruns în magazinul alimentar, de unde au furat ţigări şi băuturi alcoolice în valoare de 500 de lei.

Poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi au identificat trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 20 de ani, bănuiţi de comiterea acestora.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More