Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Trei tineri înjunghiați, unul a murit. Bătaie cu cuțite în Ieud

0 1.324

Polițiștii maramureșeni au fost sesizați noaptea trecută, în jurul orei 01, prin numărul de urgență 112, despre faptul că, în localitatea Ieud, patru tineri ar fi suferit leziuni corporale, ca urmare a comiterii unei infracțiuni cu violență.

De urgență, la fața locului s-a deplasat patrula Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă, fiind identificate victimele. Ca urmare a folosirii unui obiect tăietor, trei tineri cu vârste de 20 și 22 de ani prezentau plăgi, iar un tânăr de 23 de ani a decedat.

Până în prezent, în urma activităților desfășurate de polițiști, sub coordonarea procurorului, au fost identificate persoanele bănuite că ar fi fost implicate în activitatea infracțională. Trei tineri au fost depistați și se află în custodia polițiștilor și în continuare se efectuează verificări pentru depistarea a încă unei persoane.

La nivelul inspectoratului a fost formată o echipă complexă de cercetare pentru documentarea întregii activități infracționale și lămurirea stării de fapt.

Având în vedere aspectele menționate, cercetările au fost declinate în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.