Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Trei vehicule urmărite de autorităţile spaniole, identificate de poliţiştii maramureşeni

0 31

Poliţiştii maramureşeni au identificat trei vehicule, în valoare de aproximativ 180 000 de Euro, care figurau urmărite de autorităţile spaniole. În cauză s-a luat măsura indisponibilizării acestora iar poliţiştii continuă cercetările prin intermediul Biroului Interpol din cadrul C.C.P.I. –I.G.P.R .

La finalul săptămânii trecute, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu cei din Mireşu Mare şi Asuaju de Sus, au identificat pe raza localităţilor Tulghieş şi Asuaju de Sus, trei tractoare care figurau urmărite internaţional. În urma schimbului de date şi informaţii obţinute prin intermediul Biroului Interpol din cadrul C.C.P.I. –I.G.P.R. a reieşit că vehiculele figurau în baza de date ca fiind urmărite de autorităţile spaniole.
În urma celor constatate, vehiculele identificate au fost lăsate în custodia administratorului unei societăţi comerciale din Tulghieş, respectiv în custodia unui bărbat din Asuaju de Sus, unde au fost găsite, iar cercetările continuă în vederea clarificării situaţiei sub aspectul comiterii infracţiunii de tăinuire.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More