Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Tren deraiat după ce a lovit o mașină în zona orașului Ulmeni

0 378

Un accident deosebit de grav a avut loc sâmbătă la amiază pe raza localității Țicău, care aparține de orașul Ulmeni.

Incidentul a avut loc în jurul orei 12:45, un autovehicul fiind lovit de un tren. În urma impactului, trenul, care circula pe direcția Baia Mare – Jibou, a deraiat de pe șine.

Spre locul accidentului au fost trimise echipaje de descarcerare din cadrul ISU Maramureș, dar și ambulanțe și echipaje de poliție.

Potrivit martorilor, autovehiculul a fost târât pe șine pe o distanță de câteva zeci de metri.

Din fericire, în urma accidentului nimeni nu a fost rănit. Șoferul autovehiculului și un pasager au reușit să iasă din mașină înainte ca aceasta să fie lovită de tren. De asemenea, călătorii aflați în tren nu au pățit nimic.

ACTUALIZARE IPJ Maramureș:

Sâmbătă, 16 decembrie, la ora 12.30, Poliţia Ulmeni a fost sesizată că la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Ţicău, un autoturism a fost surprins de către trenul personal care circula pe ruta Jibou-Baia Mare, care în urma impactului a deraiat de pe linie.

În urma primelor cercetări efectuate de echipajul ajuns la faţa locului s-a constatat că accidentul feroviar a avut loc în următoarele împrejurări: în momentul în care un bărbat în vârstă de 32 de ani a încercat să treacă cu autoturismul peste o trecere de cale ferată improvizată, semnalizată ,,Accesul Interzis”, maşina s-a oprit pe calea ferată şi nu a mai putut fi evitat impactul cu trenul.

Toate cele cinci persoane aflate în autoturism au reuşit să iasă înainte de impact şi astfel nicio persoană nu a fost rănită.

În momentul sosirii poliţiei, conducătorul auto care a suferit un atac de panică, se afla la Centru Medical de Permanenţă Ulmeni şi s-a întors la scurt timp la locul accidentului întrucât nu au fost necesare îngrijiri medicale.

Pentru scoaterea autoturismului de pe calea ferată a fost necesară intervenţia Detaşamentului de Pompieri şi Intervenţie Rapidă Fărcaşa şi a Pompierilor Voluntari din Ulmeni.

În urma evenimentului, circulaţia a patru trenuri de persoane a fost anulată iar călătorii acestor trenuri au fost transportaţi la Jibou cu mijloace de transport auto.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.