Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Trenurile vor circula cu restricţii de viteză în toate reţelele feroviare, duminică şi luni, din cauza caniculei

0 17

tren ramas blocat la Gherla (3)

Din cauza caniculei de la nivelul întregii țări, trenurile vor circula cu restricţii de viteză în toate reţelele feroviare, duminică şi luni, când sunt anunţate temperaturi de 36-38 de grade în Capitală şi în toate judeţele.

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” au declarat, pentru MEDIAFAX, că în cele nouă judeţe din vestul şi sud-vestul ţării aflate sâmbătă sub avertizare cod galben de caniculă, trenurile de călători şi de marfă circulă cu viteze reduse cu 20-30 de kilometri pe oră faţă de viteza normală, în anumite intervale de timp.

Măsura a fost luată pentru desfăşurarea în siguranţă a traficului feroviar, în condiţiile în care temperaturile înregistrate la nivelul şinei ar putea ajunge la 50 de grade Celsius.

Reducerea vitezelor de circulaţie în intervalele de timp în care temperaturile depăşesc limitele normale este obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar, fiind aplicată de către toate administraţiile de cale ferată, au precizat reprezentanţii companiei CFR.

Unele trenuri de călători ar putea ajunge la destinaţii cu întârzieri, din cauza restricţiilor de viteză. Călătorii pot cere informaţii despre întârzierile în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, pecum şi la numărul de telefon 021/9521.

În perioadele caniculare, personalul de întreţinere a căii ferate face revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară, respectiv însoţiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şină, a precizat sursa citată.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.