Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Tribunalul Comercial a respins pentru a treia oară cererea de insolvență a Someș SA Dej

0 173

Insolvența Someș SA Dej a fost respinsă pentru a treia oară de Tribunalul Comercial Cluj, după cele două cereri respinse în luna decembrie a anului trecut. Motivarea instanței este că nu există o hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor în acest sens.

„Fiind o societate comercială pe acţiuni, intenţia debitoarei de a fi supusă procedurii insolvenţei (având în vedere consecinţele unei nereuşite a reorganizării societăţii comerciale) nu poate fi luată la nivel societar decât printr-o hotărâre a adunării generale a acţionarilor, nefiind vorba despre o operaţiune necesară pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii ce cade în competenţa administratorului/consiliului de administraţie”, se arată în motivarea Tribunalului Comercial Cluj, la respingerea primei cereri, conform Ziua de Cluj.

SC Someș SA are ca acționar majoritar o societate controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza. Este vorba despre SC A1 Impex SRL, care deține 62,6% din acțiunile combinatului din Dej.

 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More