Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Trupul fără viață al unui bărbat, descoperit de pompieri în urma unui incendiu – FOTO

0 333

Incendiu devastator noaptea trecută la o gospodărie din localitatea bistrițeană Budacu de Sus. Un bărbat și-a pierdut viața.

Flăcările au fost observate în jurul orei 3 dimineața și au fost alertate forțele de intervenție.

”În momentul anunțării incendiului, acesta se manifesta generalizat și era în regresie (ardeau mocnit elementele constructive: lemn și chirpici). A ars o casă din lemn cu suprafața de aproximativ 35 mp. În momentul în care au avut acces în interior, pompierii au găsit un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani. Din păcate, acesta era decedat”, precizează purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

După finalizarea intervenției, în urma anchetei de la fața locului s-a stabilit că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un coș de fum neprotejat fața de elemente combustibile.

”În contextul acestui eveniment tragic, READUCEM în atenția bistrițenilor importanța curățării coșurilor de fum, protejării acestora fața de materiale care se pot aprinde ușor, precum și utilizarea mijloacelor de încălzire electrice sau pe gaz fără improvizații și defecte ce aparent pot părea minore”, mai spun reprezentanții ISU.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More