Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Tupeu extrem. La 18 ani prins la volan a treia oară fără permis pe străzile din Dej

0 1.322

Un tânăr de 18 ani a fost reținut 24 de ore de polițiștii dejeni după ce a fost prins, a treia oară, la volanul mașinii fără a deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Poliţiştii Biroului Rutier Dej au depistat, la data de 15 mai a.c., în jurul orei 14.00, un tânăr de 18 ani, din comuna Petru Rareş, judeţul Bistriţa-Năsăud, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Vasile Alecsandri, din municipiul Dej, neavând permis de conducere.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul mai este cercetat în alte două dosare penale, pentru comiterea aceleiaşi infracţiuni, respectiv conducerea unui vehicul fără  permis de conducere.

Având în vedere cele constatate, poliţiştii rutieri au dispus reţinerea pentru 24 de ore a tânărului respectiv, urmând ca la expirarea perioadei de reţinere, acesta să fie prezentat în faţa judecătorului pentru drepturi şi libertăţi în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More