Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

TVA de 5% pentru manuale, cărţi, ziare, evenimente sportive, acces la Zoo sau livrarea de locuinţe

0 15

someseanul-bloc_um_dej_apartamente-imobiliare

Comisia de Buget din Camera Deputaţilor a votat introducerea cotei reduse de TVA de 5% pentru manuale şcolare, ziare şi reviste, cărţi, acces în muzee, grădini zoologice, evenimente sportive, cinematografe, ca şi la livrarea unor case, pentru care Guvernul a propus TVA de 9%.

TVA va fi redusă la 5%, conform deciziei comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor, şi pentru accesul la castele, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, târguri, expoziţii şi evenimente culturale, se arată într-un comunicat transmis de către deputaţii PNL Andreea Paul şi Vasile Horga, membri ai Comisiei.

O taxă pe valoarea adăugată de 5% va fi aplicată şi pentru livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 metri pătraţi, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare nu depăşeşte suma de 450.000 lei, exclusiv TVA, achiziţionate de orice persoană necăsătorită sau familie. Propunerea Guvernului, adoptată de Senat, pentru livrarea acestpr imobile prevedea un prag de 380.000 lei.

Conform comunicatului, cota redusă se aplică numai în cazul locuinţelor care, în momentul vânzării, pot fi locuite ca atare şi dacă terenul pe care este construită locuinţa nu depăşeşte suprafaţa de 250 metri pătraţi. Orice persoană necăsătorită sau familie poate achiziţiona o singură locuinţă cu cota redusă de 5%.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.