Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

U-BT Cluj, noua campioană națională. Baschetbaliștii au sărbătorit trofeul printr-o baie în Someș – VIDEO

0 64

U-Banca Transilvania Cluj a câștigat titlul de campioană națională la baschet masculin, vineri seara, după ce a învins-o pe Steaua CSM Eximbank cu scorul de 75-61 (19-13, 13-14, 20-12, 23-22), în Sala Mihai Viteazul din București, în meciul al treilea al finalei Ligii Naționale.

”U” a câștigat finala cu scorul general de 3-0 și și-a trecut astfel în palmares al cincilea său titlu de campioană, după cele din 1992, 1993, 1996 și 2011.

Ardelenii, conduși de pe bancă de fostul jucător Mihai Silvășan, au dominat primul sfert, pe care l-au încheiat cu un avans de șase puncte, 19-13. ”U” a avut în continuare o evoluție bună și la jumătatea meciului avea încă un avantaj de cinci puncte, 32-27. Oaspeții s-au desprins decisiv în sfertul al treilea, când au avut și 18 puncte în plus pe tabelă. Cu zece minute înainte de final, Universitatea conducea cu 52-39. Când mai erau șase minute de joc, Steaua se apropiase la opt puncte, 52-60, dar nu a reușit mai mult, ”U” câștigând clar, cu 75-61.

U-Banca Transilvania Cluj, lipsită de un om de bază, sârbul Aleksandar Rasic (prezent, totuși, la București, n. red.), a avut cei mai buni oameni în Ousmane Barro, cu 16 puncte, 9 recuperări, Vlad Moldoveanu, 14 puncte, 9 recuperări, 2 pase decisive, și Roland Torok, 13 p, 8 rec. Au mai jucat Kyndall Dykes 9 p, 2 rec, 4 pd, Filip Adamovic, 5 p, 3 rec, 5 pd, Nandor Kuti, 4 p, 1 rec, Tudor Gheorghe, Theodor Jucan, Wilhelm Brosser, Vaidas Kariniauskas, 9 p, 5 rec, 3 pd, George Toth.

La Steaua au jucat David Dudzinski, 14 p, 7 rec, Morris Curry 12 p, 4 rec, 1 pd, Nikola Malesevic 9 p, 5 rec, 4 pd, Marius Runkauskas, 5 p, 3 pd, Cătălin Baciu 6 p, 5 rec, 1 pd, Mihail Paul 2 rec, 3 pd, Iuri Fraseniuc 10 p, 2 rec, Georges Darwiche, Randal Alan Falker 5 p, 4 rec, 1 pd.

”U” câștigase primele două meciuri ale finalei, cu 87-85 și 84-80, la Cluj-Napoca, finala fiind programată după sistemul cel mai bun din cinci meciuri.

Baschetbaliștii au sărbătorit titlul de campioni naționali printr-o baie în Someș

Sâmbătă dimineaţă, jucătorii antrenaţi de Mihai Silvăşan s-au întors la Cluj-Napoca cu avionul, iar de la aeroport au mers direct spre Sala Sporturilor ”Horia Demian”, cu trofeul şi medaliile, fiind aşteptaţi de fani.

Jucătorii, dar şi staful tehnic, s-au aruncat în râul Someş, care trece prin faţa sălii, respectând astfel tradiţia echipei după fiecare câştigare a unui titlu naţional. Ultima dată, ei s-au îmbăiat în Someş în 2011, când au cerit al patrulea titlu din palmares.

Mircea Cristescu, conducătorul U Banca Transilvania Cluj, a declarat pentru News.ro: „Este a treia baie în Someş din istoria echipei, avem cinci titluri, iar aseară l-am câştigat pe al doilea în deplasare. Sunt fericit pentru că echipa noastră este singura care a reuşit tripla. Eu şi secundul Dorin Pintea suntem mohicanii care am prins cele cinci titluri în echipă”.

Spre seară, întreg staff-ul echipei alături de jucători, au avut parte de o primire triumfală în Piața Unirii din Cluj-Napoca, unde mii de clujeni i-au aplaudat și au cântat împreună cu ei imnul ”U” Cluj.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More