Stadionul Municipal Dej a găzduit azi, cu începere de la ora 12, meciul de fotbal din cadrul Ligii a IV-a dintre CFR Dej și Universitatea Cluj, meci câștigat pe toate planurile de ”șepcile roșii”.
Dispozitive impresionante de pază au fost desfășurate azi de autorități pentru această partidă, una considerată de risc major, având în vedere numărul suporterilor clujeni care au făcut deplasarea alături de echipa favorită pe stadionul de pe malul Someșului.
Organizați în peluza stadionului, suporterii Universității Cluj au cântat și au făcut spectacol pe toată durata partidei, fiind atent supravegheați de către polițiști și jandarmi prezenți în număr mare pentru a asigura ordinea la acest eveniment sportiv.
Dacă în tribune spectacolul a fost asigurat de către fanii alb-negrilor, în teren show-ul a fost pus în scenă de echipa Universității Cluj. După ce în tur clujenii s-au impus pe Cluj Arena cu 7-0, în meciul retur de azi oaspeții su fost din nou la înălțime, fără să se forțeze prea mult.
Atât în prima repriză, cât și în cea secundă, meciul a curs într-o singură direcție, majoritatea fazelor de joc desfășurându-se doar în preajma careului dejenilor, care aveau ca singur obiectiv să nu încaseze foarte multe goluri. Clujenii au reușit, totuși, să-și treacă în cont cinci reușite, trei goluri fiind marcate înainte de pauza meciului.
Brian Lemac a deschis scorul la doar 10 minute de la fluierul de start, pentru ca tot el să ducă scorul la 2-0 câteva minute mai târziu. Andrei Hațiegan a fost cel care stabilit scorul 3-0 la pauză și a fost aproape să-și treacă în cont și el dubla la 10 minute de la reluarea meciului. Mingea a fost respinsă însă de portarul celor de la CFR Dej, balonul a ajuns la Lemac care a marcat al treilea său gol în acest meci.
Aflată la conducere cu 4-0 pe tabelă, ”U” Cluj n-a mai forțat deloc pe finalul meciului, însă înainte ca partida să intre în prelungiri a mai punctat o dată, prin Dorin Goga, pentru un 5-0 care nu lasă loc de prea multe comentarii.
În urma acestui meci, ”U” Cluj ajunge la a 15-a victorie din acest sezon, la Dej reușind să depășească borna de 100 de goluri marcate de la începutul campionatului. CFR Dej, pe de altă parte, rămâne lanterna roșie a clasamentului Ligii a IV-a, având doar un egal și două victorii în acest sezon.
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1415613121834784.1073742366.467241263338646&type=3
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.