Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

U Cluj s-a impus cu 1-0 în fața rivalei CFR Cluj

0 21

u cluj - cfr cluj aprilie 2015

Universitatea Cluj a câștigat la limită, scor 1-0 (0-0), partida disputată vineri pe teren propriu în cadrul etapei a 26-a din Liga 1.

În fața unui stadion cu tribunele aproape goale, cele două formații n-au arătat foarte mult fotbal, preferând să se anihileze reciproc decât să creeze faze de poartă și spectacol.

Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Vlad Morar în minutul 86, cu un șut la colțul lung, la prima execuție pe spațiul porții a alb-negrilor. Asta după ce formația din Gruia rămăsese în zece oameni din minutul 74, când Davide Petrucci a fost eliminat pentru faptul că a ripostat la ținerea lui Nuno Viveiros.

Universitatea a reușit doar a doua sa victorie pe teren propriu cu CFR, prima fiind în 3 mai 1972 (1-0). În cei 42 de ani de confruntări de atunci, cele două echipe s-au mai întâlnit pe prima scenă de 17 ori, opt succese fiind ale celor de la CFR și nouă partide s-au terminat la egalitate.

”Șepcile roșii” au două victorii în ultimele trei partide din Liga I (1-0 cu Rapid, 1-0 cu CFR). CFR venea după două victorii consecutive (1-0 cu Astra, 1-0 cu Oțelul).

Universitatea Cluj: Veselovsky – Ciupe, Skvorc, Cr. Munteanu, Bambara – Lungu, Kovacs (Cristocea ’69) – Gravenberch (Lemnaru ’85), Paulinho (Morar ’61), Viveiros – Castillion. Antrenor: Adrian Falub

CFR Cluj: Amadio – Jakolis, Larie, Carp – Muniru, Petrucci – Camora, Deac, Chanturia (Lopez ’71), Păun (Carter ’90) – Jazvic. Antrenor: Francisc Dican

Cartonaşe galbene: Ciupe ‘7, Kovacs ’22, Paulinho ’45, Lungu ’72, Bambara ’81 / Larie ’33, Nuno Viveiros ’74, Morar ‘

Cartonaş roşu: Petrucci ’74

Meciul a fost arbitrat de Lucian Rusandu, ajutat de Aurel Oniţă şi Ciprian Danşa.

Asistenţi suplimentari au fost Florin Miron şi Florin Andrei, iar rezervă Iulius-Radu Timar.

Observatorii partidei au fost Marian Salomir şi Adrian Ionescu.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.