Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

FOTO/VIDEO – Accident aviatic în Cluj. Două persoane au murit (ACTUALIZARE)

1 49
AVIONbn2
foto: aero-sotravia.com

Un accident aviatic s-a produs astăzi în judeţul Cluj, într-o zonă muntoasă, în apropierea localității Beliș. Apelul la 112 s-a făcut la ora 16:16.

Una dintre victime a sunat la 112 şi a anunţat cele petrecute. La faţa locului se îndreaptă mai multe echipaje de prim-ajutor. Se pare că la bord se aflau 7 persoane. Din primele informaţii, aeronava de mici dimensiuni efectua o cursă între Bucureşti şi Oradea.

„În aeronavă se aflau mai mulţi medici”, a anunţat Victor Zota, preşedintele Agenţiei de Transplant. Aceştia urmau să recolteze un ficat pentru transplant.

Deocamdată nu s-au anunţat persoane decedate. Avionul era pilotat de Adrian Iovan. Acesta a fost nevoit să aterizeze forţat.

„Din datele care le am în mai puţin de 10 minute ar trebui să aterizeze acolo elicopterul de la Mureş”, a declarat şeful IGSU, Ion Burlui. Tot acesta spune că toate cele 7 persoane aflate în avionul medical sunt în viaţă, răniţii primind îngrijiri de la medicul care a sunat la 112 pentru a anunţa accidentul aviatic.

La faţa locului au plecat şi trei echipaje de salvamontişti. Se pare că în avion se aflau patru medici, o asistentă şi doi piloţi. Avionul medical, de tip BN2, aparţinea Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă.

Ultimele informaţii arată că evenimentul s-a petrecut în localitatea Fântânele din judeţul Cluj.

ACTUALIZARE ora 17:45

„Ştim că cei din avion sunt răniţi, dar nu au leziuni care să le pună viaţa în pericol. Din păcate la faţa locului nu mai poate ajunge elicopterul SMURD din cauza vremii nefavorabile. Dar până acum a reuşit să ajungă acolo o ambulanţă. Pe lângă echipajul avionului, în aeronavă se mai aflau patru medici şi o asistentă”, a declarat profesorul Radu Deac, preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant.

ACTUALIZARE ora 18:00

Conform lui Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, echipajele salvamont i-au localizat pe răniţi, iar aceştia s-ar afla în zona Ursoaia, aflată la limita dintre judeţele Cluj, Bihor şi Alba. ”Este o zonă aflată la o altitudine de peste 1.400 de metri, împădurită şi accidentată. Este un loc foarte greu accesibil. Cel mai probabil şi temperatura este mult mai scăzută decât în Cluj, iar victimele sunt echipate destul de sumar”, a declarat Uioreanu.

ACTUALIZARE ora 18:30

Echipele de intervenție trimise spre locul accidentului nu pot localiza zona unde este avionul.

La bordul avionului pilotat de Adrian Iovan (fostul soț al Romaniței Iovan) se aflau în afară de pilot și copilot patru medici și un student la Medicină.

ACTUALIZARE ora 18:45

Medicul coordonator transplant la spitalul din Oradea, Carmen Pantiș, a spus, la Digi24, că a vorbit cu doi dintre chirurgii care se aflau la bordul avionului prăbușit în județul Cluj.

„Este vorba despre doctorul Radu Zamfir, care este chirurg la Institutul Fundeni și medicul chirurg din Oradea, Sorin Ianceu, de la Spitalul Municipal Beiuș. Acesta are o fractură la unul din membrele superioare, o contuzie de coloană și mi-a spus că al treilea medic respiră mai greu. Este vorba despre chirurgul de la Elias. Mi-au spus că sunt la marginea unei păduri, undeva în zona Scărișoara”, a precizat doctorul Carmen Pantiș.

ACTUALIZARE ora 19:00

Primele echipe de intervenție au ajuns la locul accidentului. Este vorba despre o echipă de salvamontiști de la Beliș. Aceștia au găsit victimele în zona Pasului Ursoaia.

La bordul avionului se aflau dr. Valentin Calu, Spitalul Elias, dr. Cătălin Pivniceru, Spitalul Sfânta Maria, dr. Radu Zamfir, Spitalul Fundeni, Sorin Ianceu, Spitalul Municipal Beiuş, un asistent şi cei doi membri ai echipajului.

ACTUALIZARE ora 20:30

Peste 70 de pompieri salvatori din judeţele Cluj, Bihor, Mureş şi Alba sunt implicaţi în acţiunea de căutare-salvare. Acestora li s-au alăturat efective ale jandarmeriei montane, poliţiei, echipe de salvamontişti şi angajaţi ai Parcului Naţional Munţi Apuseni, informează MAI.

„Aceste forţe sunt deja în deplasare, pe jos, spre locul unde a fost semnalat accidentul, însă condiţiile de la faţa locului sunt foarte greoaie – zăpadă care pe alocuri depăşeşte 50 de cm, teren împădurit, în pantă, vizibilitate redusă”, se arată în comunicatul de presă.

ACTUALIZARE ora 21:00

Salvamontiştii au ajuns la epava avionului şi la cele 7 victime, după aproximativ 5 ore de la aterizarea forţată. Urmează ca salvatorii să organizeze evacuarea victimelor de pe munte şi transportul la spital.

ACTUALIZARE ora 21:50

Una dintre victime este coborâtă pe braţe de oameni de pe Muntele Petreasa.

„Se ajunge foarte greu cu SMURD-ul, e un teren greu accesibil, coboară cu cel care a fost rănit mai grav, oamenii îl coboară pe braţe”, a spus Cornel Olar, pădurarul care şi-a coordonat colegii în misiunea de căutare, într-o intervenţie la un post de televiziune.

Pădurarul a mai precizat că Adrian Iovan, pilotul, „este în stare critică”, iar asistenta este şi ea rănită mai grav. Până la această oră, medicii SMURD nu au reuşit să ajungă la locul accidentului, din cauza terenului accidentat.

ACTUALIZARE ora 22:50

Conform ISU Bihor pilotul avionului a decedat. Este vorba despre Adrian Iovan. O altă persoană aflată în avion, medic rezident, se pare că a decedat și ea, conform unui reprezentat al ISU Bihor.

ACTUALIZARE ora 23:20

Conform unui secretar de stat din Ministerul Afacerilor Interne, se confirmă oficial decesul pilotului, în timp ce pentru o a doua persoană rănită grav se efectuează în acest moment manevre de resuscitare.

Pe drum spre locul accidentului sunt și procurorii și criminaliștii, care vor cerceta ce s-a întâmplat.

ACTUALIZARE 23.38

Conform directorului Agenției Naționale de Transplant, Victor Zota, și medicul rezident a decedat.

Epava avionului. Foto: Antena 3
Epava avionului. Foto: Antena 3

 

 ACTUALIZARE ora 00:00

Un medic din Oradea care a supravieţuit accidentului aviatic în care şi-a pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan a povestit despre circumstanţele producerii accidentului. ”A încercat să degivreze, a pierdut altitudine şi s-a împlântat în copaci. Din momentul respectiv ne-am prăbușit. Am reușit să scoatem victimele, eu cu un coleg de la București. Din păcate, pilotul era încarcerat și nu am putut să-l scoatem.”, a spus el.

supravietuitor avion prabusit Belis

 ACTUALIZARE ora 00:10

Trupul neînsuflețit al lui Adrian Iovan a rămas încarcerat în avionul prăbușit. Deocamdată salvatorii nu au ajuns la locul prăbușirii pentru a-l scoate dintre fiarele contorsionate.

ACTUALIZARE ora 01:00

Răzvan Petrescu, copilotul avionului care ar fi aterizat forţat luni după-amiază, este în stare critică, acuzând un şoc hipovolemic ca urmare a hemoragiei masive, iar medicii Valentin Calu, Cătălin Pivniceru şi Sorin Ianceu sunt în stare medie spre gravă, cu fracturi multiple, potrivit SMURD.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

1 Comentariu
  1. Ady spune

    Ce treaba are judetul Cluj cu Abrudul si Campeniul ? :)))) Is numa vreo 50-60 km pana la „granita” cu judetul Cluj.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.