Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident feroviar între Nimigea și Salva. O femeie a murit – FOTO

0 62

accident feroviar nimigea

Un apel la 112 a anunțat  în urmă cu puțin timp, producerea unui accident feroviar între localitățile bistrițene Nimigea și Salva.

Potrivit primelor informații în urma accidentului două persoane au fost rănite. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de prim ajutor.

ACTUALIZARE: Accidentul s-a produs în jurul orei 15.00, pe raza localității Nimigea, din județul Bistrița-Năsăud, la o trecere de cale ferată semnalizată atât acustic, cât și luminos.

Potrivit polițiștilor, șoferul, un bărbat din Năsăud, nu ar fi respectat semnalele acustice și luminoase și nu a oprit la trecerea de cale ferată. Trenul accelerat Timișoara-Iași a lovit autoturismul în plin. O femeie aflată pe scaunul din dreapta față, chiar soția șoferului, și-a pierdut viața, iar conducătorul auto și o femeie aflată pe bancheta din spate au fost răniți.

„Din primele informații, se pare că șoferul nu s-a asigurat, iar trenul Inter Regio Timișoara-Iași a izbit din plin autoturismul pe partea din dreaptă. În urma accidentului, pasagera din dreapta a murit, iar șoferul a suferit răni grave și a fost transportat de urgență la spital. O altă femeie, pasager pe bancheta din spate a ieșit singură din autovehicul și prezenta răni ușoare. Ea a fost de asemenea transportată la spital pentru investigații suplimentare”, a declarat Virginia Roșca, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Soția șoferului, Mihaela Fontu în vârstă de 40 de ani, a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi scoasă dintre fiarele contorsionate ale mașinii. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva.Conducătorul auto, Gabriel Fontu în vârstă de 45 de ani, grav rănit și el, a fost preluat în stare gravă și transportat de urgență la spital. Tot la spital a ajuns și femeia ce se afla pe bancheta din spate. Aceasta a fost proiectată afară din mașină prin luneta din spate în momentul impactului violent.

Polițiștii au deschis pe numele șoferului dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare din culpă și continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Foto: mesagerul.ro

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.