Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident mortal la Jucu. Două femei şi-au pierdut viaţa

0 355

someseanul-smurd-accident-ambulanta-noapte

Un grav accident de circulație s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN 1C în dreptul localității clujene Jucu. Din câte se pare o persoană și-a pierdut viața.

Trei ambulanțe au foste trimise la fața locului pentru a acorda îngrijiri medicale răniților, iar alte două autospeciale de prim-ajutor se îndreaptă spre locul accidentului.

Din primele informații primite de la fața locului, o persoană și-ar fi pierdut viața pe loc. Accidentul s-a produs la ora 17:30.

Imediat după producerea accidentului circulația a fost blocată pe DN 1C pe sensul de mers Cluj – Dej, circulându-se doar pe un fir, pe celălalt sens.

ACTUALIZARE 1: Conform unor martori, două persoane sunt întinse pe asfalt. Accidentul s-a produs în apropiere de calea ferată.

ACTUALIZARE 2: Potrivit polițiștilor, două femei au fost surprinse și accidentate în mijlocul drumului, după ce s-au angajat în traversarea străzii fără să se asigure și prin loc nepermis.

Un autoturism care circula dinspre Cluj spre Dej, nu a mai putut să le evite pe cele două femei și le-a lovit în plin. Una dintre victime, o femeie în vârstă de 80 de ani, a decedat pe loc, iar cealaltă, în stare gravă, a primit îngrijiri medicale.

ACTUALIZARE 3: Și cealaltă femeie implicată în accident a fost rănită grav. Din cauza unui traumatism cranio-cerebral sever și numărului mare de traumatisme și fracturi, femeia a intrat în stop cardio-respirator. Victima a fost resuscitată și intubată și transportată la UPU Cluj-Napoca. Medicii sunt rezervați cu privire la șansele acesteia de supraviețuire.

ACTUALIZARE 4: Şi cea de-a doua femeie rănită grav în urma accidentului a decedat.

 


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.