Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident mortal pe Autostrada Transilvania

0 24

 

accident autostrada

Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp pe Autostrada Transilvania, la km 33. Un bărbat și-a pierdut viața, după ce autoturismul în care se afla s-a răsturnat.

Din primele informații primite de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Avram Iancu„ Cluj în urma accidentului o persoană a fost rănită. La fața locului se îndreaptă în acest moment mai multe echipaje de ajutor.

Accidentul a avut loc la kilometrul 33 pe sensul de mers spre Turda, trei mașini fiind implicate. Unul dintre autoturisme s-a răsturnat, iar șoferul acestuia a decedat.

Conform primelor rezultate ale cercetărilor, accidentul s-a produs din cauza neatenției la volan. Potrivit reprezentanților centrului Info Trafic din cadrul Poliției Române, traficul pe Autostrada Transilvania nu a fost afectat, în zona producerii accidentului circulația mașinilor fiind deviată pe banda de urgență.

Conform martorilor, bărbatul era singur în mașină. Aceasta s-a răsturnat de două ori în aer și apoi a aterizat peste un alt autoturism, în care se aflau două persoane. Acestea au scăpat fără nicio zgârietură. O femeie aflată în această mașină spune că șoferul care s-a răsturnat cu autoturismul a mai rezistat în viață doar câteva minute după impactul extrem de violent.

 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More