Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp la intersecția străzilor Tache Ionescu cu strada Albini din Cluj- Napoca.
Potrivit reprezentanțiilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj este vorba de un accident rutier soldat cu trei victime în care au fost implicate cinci autoturisme. În urma impactului, unul dintre autoturisme s-a răsturnat.
ACTUALIZARE 1 : Se pare că accidentul s-a produs din cauza neacordării de prioritate. Un taximetru care circula pe strada Septimiu Albini, ajungând la intersecția cu strada Tache Ionescu, a fost acroșat de un alt șofer care circula pe strada Tache Ionescu. În urma impactului dintre cele două autoturisme, prima mașina s-a răsturnat avariind alte 3 mașini, și provocând rănirea a trei persoane.
ACTUALIZARE 2: Dintre cele cinci autoturisme implicate în accident, una s-a răsturnat, cei trei pasageri din mașină fiind răniți. O persoană a rămas încarcerată, fiind scoasă de pompieri din mașină și transportată la spital cu un echipaj SMURD. Și ceilalți doi răniți au fost duși cu ambulanțele la spital, fiind în afara oricărui pericol.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.