Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

ULTIMĂ ORĂ: O persoană rănită în urma unui accident rutier la Bistrița

0 19

Foto:Arhiva Someseanul.ro

Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp pe strada Libertății din Bistrița. O fetiță a fost rănită după ce două mașini s-au lovit.

Din primele informații se pare că în urma accidentului, o persoană a fost rănită. La fața locului a fost trimis un echipaj SMURD pentru a acorda îngrijiri medicale victimei.

Accidentul s-a produs după ce o bistrițeancă în vârstă de 59 de ani a efectuat o manevră a schimbării benzii de mers fără să se asigure, autoturismul acesteia fiind acroșat de o altă mașină, condusă de un bărbat de 48 de ani din Șie Măgheruș.

Victima , o fetiță în vârstă de 5 ani, se afla pe bancheta din spate a autoturismului condus de femeia din Bistrița. Minora a fost rănită ușor, fiind transportată la spital pentru investigații medicale suplimentare.

Polițiștii ajunși la fața locului i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, care a indicat că nu au consumat alcool înainte de a se urca la volan. Oamenii legii continuă cercetările în acest caz, urmând a stabili măsurile care se impun împotriva femeii care a provocat accidentul.

Foto: Arhiva Someseanul.ro

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.