Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
Itu sarbatori

S-a răsturnat cu mașina într-un șanț

0 25

 

accident masina sub tir ambulanta (6)

Un accident de circulație a avut loc în această seară, în jurul orei 23:15, în localitatea bistrițeană Fiad.

Din primele informații, o mașina s-a răsturnat într-un șanț, în apropiere de Hanul Haiducilor. În urma apelului la 112, la fața locului intervin echipaje de prim-ajutor și autospeciale de descarcerare ale pompierilor bistrițeni.

Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat faptul că o tânără, în vârstă de 20 de ani, din localitatea Strâmba, în timp ce conducea un autoturism, în direcţia Telciu-Romuli, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă,  a intrat într-un  şanţ de colectare a apei pluviale şi a acroşat un stâlp de susţinere a cablurilor telefonice.

În urma impactului tânăra a suferit leziuni corporale uşoare, fiind transportată la Spitalul orăşenesc Năsăud în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Poliţia oraşului Năsăud efectuează în continuare cercetări faţă de conducătoarea autoturismului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More