Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

EXCLUSIV. Tentativă de sinucidere într-o cafenea din Gherla – FOTO/VIDEO

5 597

tentativa sinucidere gherla

 

O clientă a unei cafenele din localitatea clujeană Gherla a încercat în această după-amiază să-și pună capăt zilelor.

Incidentul s-a petrecut la un local din Piața Libertății din Gherla. La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, femeia fiind în stare de inconștiență.

Potrivit martorilor la acest incident, femeia ar fi avut o altercație cu părinții în respectivul local și chiar i-ar fi dat o palmă mamei sale după o ceartă teribilă.

Din câte se pare, femeia în vârstă de 25 de ani se afla în calitate de clientă în localul respectiv. La un moment dat, după ce mama ei a plecat, tânăra s-a așezat pe un colțar pentru a se liniști. După o perioadă de timp, însă, angajata de la bar a văzut că tânăra nu mai mișcă, a încercat să o trezească, iar apoi s-a solicitat sprijinul medicilor. Cel mai probabil, tânăra a apelat din nou la medicamente calmante.

După ce medicii au încercat să-i acorde primul ajutor la fața locului, tânăra a fost preluată, tot în stare de inconștiență, și transportată la spital.

Aceasta a mai încercat să se sinucidă cu exact o lună în urmă. Atunci a înghițit un pumn de medicamente după o ceartă cu soțul ei.

După incidentul din luna iunie, femeia a fost internată în spital, unde a stat sub supraveghere medicală o săptămână, fiind apoi transferată la Spitalul din Dej, la secția de Psihiatrie, unde a petrecut câteva zile, fiind pe urmă externată.

Vedeți aici ÎN EXCLUSIVITATE ce s-a întâmplat în 17 iunie.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. Anne Mary spune

    Unde este clipuletul?

  2. daa spune

    regii ieftine

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.