Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Un asteroid cu diametrul de aproximativ 2 km se va apropia până la 6 milioane de kilometri de Pământ

0 198

Un asteroid cu diametrul de aproximativ 2 km va trece miercuri la o distanţă de peste 6 milioane de kilometri de Pământ, iar oamenii de ştiinţă spun că nu reprezintă un pericol, scrie The Guardian.

Cunoscut ca (52768) 1998 OR2, asteroidul se va apropia până la 6,2 milioane de kilometri de Pământ – de 16 ori distanţa dintre planeta noastră şi Lună.

Observatorul Arecibo din Puerto Rico urmăreşte asteroidul cu diametru de aproximativ 2 kilometri pe măsură ce se apropie, după ce NASA l-a detectat prima dată în 1998.

Cercetătorii au glumit pe seama celei mai recente imagini a lui, spunând că arată ca şi când ar purta o mască din cauza pulberilor care îl înconjoară.

Asteroidul este clasificat drept PHO (obiect potenţial periculos) pentru că este mai mare de 140 de metri şi pentru că se va apropia la mai puţin de 8 milioane de kilometri de orbita Pământului, dar niciun PHO nu reprezintă un pericol imediat pentru planetă.

Cu toate acestea, cercetătorii vor continua să urmărească traiectoria lui după 2020. 

„Măsurătorile radar ne permit să aflăm mai exact unde se va afla în viitor”, a spus un cercetător de la observator.

Este aşteptat ca în 2079, asteroidul să treacă pe lângă Pământ la o distanţă de aproximativ 3,5 ori mai mică faţă de cea de anul acesta.

Echipa din Puerto Rico a început observarea lui pe 13 aprilie.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More