Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Un autocar cu 33 de persoane la bord s-a răsturnat la ieșire de pe autostrada A1 – FOTO/VIDEO

0 1.001

Un autocar în care se aflau 33 de persoane s-a răsturnat pe breteaua de ieşire de pe autostrada A1 Sibiu – Sebeş către aeroportul internaţional Sibiu, o persoană suferind leziuni grave, iar alte treisprezece, leziuni uşoare, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Accidentul a avut loc în jurul orei 06.05, pe breteaua de ieşire de pe A1 Sibiu – Sebeş către aeroportul internaţional Sibiu, în judeţul Sibiu.

Un autocar în care se aflau 33 de persoane s-a răsturnat în decor, iar potrivit primelor informaţii, o persoană a suferit leziuni grave, iar alte treisprezece, leziuni uşoare.

„Victimele vor fi transportate la spitalele din municipiul Sibiu, care au fost anunţate: 26 de persoane la spitalul judeţean, 6 persoane rănite la spitalul militar. Au fost 33 de persoane în autobuz”, a declarat Cristina Criveanu, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.

Porivit reprezentanţilor Poliţiei Sibiu, şoferul unui autobuz, care efectua o cursă regulată pentru o societate, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara carosabilului. Mai multe persoane primesc îngrijiri la faţa locului, fiind conştiente.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More