Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Un autoturism făcut praf și pulbere și patru tineri la spital

0 43

Patru tineri din localitatea maramureșeană Vișeu de Sus au ajuns în această dimineață în stare gravă la spital după ce s-au răsturnat cu mașina pe drumul național 18, pe raza localității Petrova la intrarea dinspre Vișeu de Sus.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 7 dimineața, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș, care mai transmite că în urma accidentului s-au înregistrat patru victime.

Polițiștii și echipajele de salvatori care au ajuns la fața locului au găsit imagini îngrozitoare. Autoturismul în care se aflau cei patru tineri era doar o grămadă de fiare contorsionate, iar victimele erau în stare gravă. Tinerii au fost stabilizați la fața locului și transportați de urgență la spital de personalul medical, în timp ce oamenii legii au demarat cercetările.

Potrivit primelor rezultate, conducătorul auto ar fi condus cu viteză excesivă și ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă, probabil și din cauza ceții. Mașina s-a izbit violent de un gard, după care a fost proiectată la câțiva metri distanță pe un teren viran.

 

Din câte se pare, cei patru tineri ar fi petrecut toată noaptea și se aflau sub influența băuturilor alcoolice, chiar și șoferul care se face vinovat de producerea evenimentului rutier. Acestuia îi vor fi recoltate probe de sânge la spital pentru a i se stabili alcoolemia.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More