Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Un băiețel de 11 ani și-a riscat viața pentru a-și salva frățiorul de 5 ani dintr-un incendiu – VIDEO

0 21

incendiu-sase-morti-satu-mare-4

Un incendiu devastator a izbucnit noaptea trecută la o gospodărie din localitatea bistrițeană Runcu Salvei, doi minori fiind răniți după ce au fost aproape să ardă de vii.

Incendiul a fost sesizat puțin după miezul nopții, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud intervenind la fața locului cu două autospeciale cu apă și spumă, dar și un echipaj SMURD, alături de o ambulanță.

Din cauza faptului că locuința respectivă era construită din lemn, incendiul s-a răspândit cu repeziciune în întreaga casă.

Doi minori, de 11, respectiv 5 ani s-au salvat în ultima clipă din calea flăcărilor. Băiețelul de 11 ani a reușit să-și salveze frățiorul în vârstă de 5 ani, înainte ca acesta să ardă de viu.

”În incendiul din Runcu Salvei au fost înregistrate două victime, doi copii, cu vârste de 5, respectiv 11 ani, care prezentau arsuri pe suprafața corpului”, se precizează într-o informare a purtătorului de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

 Incendiul a fost lichidat de pompieri după aproape trei ore de luptă cu flăcările, iar minorii au fost transportați la spital. Băiatul de 11 ani a suferit răni mai grave în urma incendiului, fiind transportat cu un elicopter la Spitalul de Arși din București.

ACTUALIZARE ISU BN

”Incendiul a izbucnit într-una din încăperi, iar flăcările s-au extins cu repeziciune la întreg imobilul construit preponderent din material lemnos.  Patru echipaje de intervenţie, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, un echipaj de prim ajutor şi echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, s-au deplasat de urgenţă la locul solicitării. Un copil, în vârstă de 5 de ani, a fost evacuat de către fratele său, în vârstă de 11 ani, dintr-o încăpere cuprinsă de flăcări, înainte ca echipajele de intervenţie să ajungă la locul solicitării. Având arsuri pe suprafaţa corpului, cei doi copii au fost preluaţi  imediat de către echipajele SMURD şi transportaţi către cea mai apropiată unitate spitalicească. Stare de sănătate a copilului, în vârstă de 11 ani, a impus intervenţia elicopterului SMURD, pentru a fi transportat la Bucureşti.

În paralel, incendiul a fost localizat şi lichidat în limitele găsite în aproximativ 3 ore, împiedicându-se propagarea flăcărilor la casa de locuit învecinată, aflată la câţiva metri distanţă faţă de zona de manifestare a incendiului.

După finalizarea intervenţiei, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de efectul termic al curentului electric.”

FOTO: Arhivă.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.