Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Un bărbat a murit în timp ce era imobilizat de poliţişti. I-au pus piciorul pe cap – VIDEO

0 1.430

Un bărbat de 63 de ani a murit azi, la scurt timp după ce a fost imobilizat de poliţişti. Acesta a refuzat să părăsească locul unde avea loc un incendiu, iar oamenii legii au folosit forța. Polițiștii sunt acum cercetaţi pentru ucidere din culpă și purtare abuzivă.

În timpul imobilizării, bărbatul de 63 de ani, care consumase alcool, a început să se simtă rău şi a fost solicitată o ambulanţă la faţa locului. În ajutorul victimei, au sărit și pompierii chemați să stingă incendiul. În ciuda eforturilor depuse, pentru bărbat nu s-a mai putut face nimic.

Poliţiştii se apără şi spun că omul devenise recalcitrant de câte ori era scos din restaurant. Iar în final au apelat la imobilizarea sa, deşi opunea rezistenţă. Momentul a fost filmat de un martor, care ulterior a fost căutat de oamenii legii acasă.

„Urmare a evenimentului din 16 aprilie, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi ucidere din culpă. Cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Primele cercetări în dosar au fost efectuate de poliţişti, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.

„Bărbatul avea asupra sa mai multe medicamente. Cauza exactă a decesului va fi stabilită în urma necropsiei. (…) În cauză se desfăşoară cercetări de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti”, anunţase agentul şef adjunct Florian Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeş.

El a adăugat că poliţiştii au intervenit pentru evacuarea bărbatului, deoarece acesta era în pericol, fără a folosi forţă excesivă.

„Având în vedere şi starea de pericol în care acesta se afla, bărbatul a fost evacuat, iar în această împrejurare i-a venit rău. Ca urmare, a fost solicitat un echipaj medical pentru a-i acorda îngrijiri (…). Bărbatul a fost evacuat folosindu-se minimum de forţă necesară. (…) Bărbatul nu a fost încătuşat, acesta a fost invitat să iasă din incinta localului, iar în aceste împrejurări s-a manifestat recalcitrant atât faţă de persoanele aflate în jur, cât şi faţă de poliţişti”, a precizat Florian Popa.

Incidentul a avut loc la o terasă aflată în zona unei autogări din municipiul Piteşti.

„Cu ocazia intervenţiei la un incendiu la un local (aparatură electrică), un bărbat care consuma băuturi alcoolice la o masă a refuzat să iasă din incintă. Bărbatul a fost somat, iar ca urmare a faptului că cel în cauză nu s-a supus indicaţiilor şi s-a manifestat recalcitrant, s-a procedat la evacuarea sa. Bărbatul a intrat în stop cardio-respirator”, anunţase iniţial IPJ Argeş.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, incendiul a izbucnit în bucătăria restaurantului. 

https://www.facebook.com/watch/?v=173926141225736

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More