Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Un bărbat din Bistrița, decedat după ce un copac s-a prăbușit peste mașina în care se afla alături de soția lui

0 1.399

Dan Udrea e românul care a murit în Malta în timpul unei furtuni puternice. Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, și-a pierdut viața, după ce un copac smuls din rădăcini de vijelie s-a prăbușit peste furgoneta pe care o conducea.

Românul și soția sa, Irina, se stabiliseră în orașul Mosta din Malta. Cei doi aveau împreună doi copii. Presa malteză scrie că soții tocmai își duseseră copiii la bunici, înainte de a pleca la serviciu.

Dan și Irina Udrea au fost surprinși de o furtună puternică în orașul Mriehel. Un copac smuls din rădăcini s-a prăbușit peste furgoneta în care se aflau soții. Românul, în vârstă de 38 de ani, a murit pe loc, potrivit polițiștilor.

Soția sa a fost grav rănită și a fost transportată de urgență la spital, scrie presa malteză.

„Persoana rănită a fost transportată la o unitate medicală din zonă, starea de sănătate a acesteia fiind stabilă. Reprezentanţii oficiului consular au luat legătura, în regim de urgenţă, cu cetăţeanul român spitalizat. Acesta a precizat faptul că starea sa de sănătate este stabilă şi că membrii de familie au fost informaţi cu privire la acest incident. Consulatul României la Catania monitorizează cu prioritate situaţia, este în contact atât cu autorităţile locale, cât şi cu cetăţeanul român şi va oferi întreaga asistenţă consulară necesară, inclusiv pentru îndeplinirea formalităţilor legate de repatrierea trupului neînsufleţit al persoanei decedate”, precizează, într-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Externe.

Irina a fost rănită la spate, la un braţ şi în zona capului. Aceasta a postat pe Facebook un mesaj, prin care îşi ia rămas bun de la soţul său, care a decedat la faţa locului: „Atât mi-a rămas…nişte amintiri frumoase şi copilaşii noştri minunaţi. Te vom păstra în inimile noastre pentru totdeauna. Te iubesc mult, te voi iubi mereu”.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.