Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Un bărbat din Dej și-a tăiat gâtul din cauza depresiei

0 33

Un bărbat de 44 de ani din Dej și-a încheiat socotelile cu viața, noaptea trecută, după o lungă perioadă de depresie. Dejeanul și-a tăiat gâtul cu un cuțit de bucătărie.

Incidentul a avut loc într-un bloc din cartierul dejean Dealul florilor, în noapte de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2. Macabra descoperire a fost făcută de către fiica vitregă a bărbatului, aceasta sunând imediat la 112.

La fața locului a intervenit o ambulanță de la Dej, dar și polițiștii, însă medicii nu au mai avut ce să-i facă bărbatului. Potrivit medicilor, acesta și-a secționat vasele mari de sânge din zona dreaptă a gâtului, iar din cauza sângerării masive decesul s-a produs aproape instantaneu. La sosirea echipajului medical, victima era deja inconștientă, iar măsurile de salvarea au fost inutile.

Potrivit surselor medicale, bărbatul suferea de depresie de mai mult timp, fiind recent internat în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Dej. De altfel, acesta nu este la prima tentativă de a-și lua viața, amenințând în dese rânduri că se va sinucide.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs tragicul eveniment.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.