Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Un bărbat din Jibou a ajuns în stare gravă la spital, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat

0 20

Un jibouan de 56 de ani a ajuns luni după-amiază, 22 februarie, la spital după ce autoturismul în care se afla s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

Evenimentul s-a produs pe DJ 108A, între localităţile Benesat şi Țicău. Şoferul, un bărbat de 37 de ani, din Jibou conducea autoturismul pe drumul menţionat şi datorită neatenţiei s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Urmare impactului, pasagerul de pe bancheta din dreapta faţă a fost rănit grav, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale şi investigaţii.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Stimaţi conducători auto, conducerea preventivă reprezintă comportamentul rutier al participanţilor la trafic care asigură evitarea producerii unui accident, prin anticiparea situaţiilor care pot genera accidente, prin evitarea acţiunilor incorecte ale partenerilor de trafic şi de adaptare a modului de deplasare la condiţiile atmosferice, de vizibilitate, de drum şi de intensitate a fluxului de vehicule.

Aşadar, conduceti preventiv! Atunci când sunteţi la volan, lăsaţi orice altceva şi fiţi atenţi la trafic!

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.