Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Un BMW X5 a fost găsit de poliţişti ca figurând furat din Federaţia Rusă

0 21

politie1

Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat la intrarea în țară un maramureșean care conducea un autovehicul ce figurează ca fiind furat din Rusia. Mașina, un BMW model X5, a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor.

La PTF Petea s-a prezentat pentru a intra în România Gheorghe N., în vârstă de 39 de ani, din Șieu, județul Maramureș. Bărbatul conducea un autovehicul marca BMW X5, înmatriculat în străinătate. Cu ocazia formalităților pentru intrarea în țară, polițiștii de frontieră au constatat că autovehiculul figurează ca fiind furat din Federația Rusă din anul 2009.

Șoferul a declarat că a cumpărat mașina în urmă cu cinci ani, contra sumei de 18.000 de euro de la un consătean, care, la rândul său, ar fi achiziționat mașina din Franța, fără să aibă cunoștință că aceasta ar fi furată.

Autovehiculul, a fost indisponibilizat la sediul SPF Petea până la finalizarea cercetărilor. Gheorghe N. este cercetat acum pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire la furt.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.