Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Un cioban, suspectat că a provocat un incendiu în zona Toroc din Dej

0 31

someseanul-incendiu vegetatie dej (1)

Două autospeciale de stingere a incendiilor de la Detașamentul de Pompieri din Dej au fost trimise să intervină luni seara la un incendiu de vegetație de pe strada Țibleșului, în zona Parcului Balnear Toroc din Dej.

Locuitorii din zonă au dat alarma la 112 după ce fumul înecăcios le-a pătruns în case, iar pompierii s-au prezentat imediat pentru a stinge flăcările.

Potrivit unor martori, incendiul a fost pus cu intenție de un cioban care are un teren concesionat în zonă. Acesta s-a arătat deranjat de faptul că în zona respectivă au fost depozitate tone de deșeuri din construcții și vegetație uscată, amenințând că dacă aceste deșeuri nu vor fi îndepărtate din zonă el le va da foc. Ciobanul susținea că deșeurile respective ajung pe terenul lui, unde-și paște oile.

Prezent la locul incendiului, primarul Dejului, Costan Morar, a declarat pentru Someșeanul.ro că incendiul a fost provocat pe un teren al municipalității, care urmează să fie nivelat pentru ca pe acesta să fie extinsă parcarea parcului balnear. Mai mult, edilul confirmă faptul că terenul unde a fost provocat incendiul aparține Primăriei și că ciobanul ar avea și el teren în zonă, fiindu-i concesionată o pășune.

Costan Morar spune că ciobanul respectiv a amenințat că va da foc deșeurilor din acea zonă, însă afirmă că deocamdată nu sunt probe că el ar fi provocat incendiul, aceste aspecte urmând a fi lămurite de către polițiști.

someseanul-incendiu vegetatie dej (2)

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.