Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Un copil de 10 ani, cu autism, a ars de viu după ce casa i-a luat foc – VIDEO

0 60

Tragedie uriașă noaptea trecută în localitatea maramureșeană Borșa, unde un incendiu violent izbucnit la o gospodărie s-a soldat cu decesul unui băiețel de 10 ani.

Copilul se afla singur în casă, în timp ce mama lui, surorile de 8 și 12 ani și unchiul minorului se aflau în bucătăria de vară. Un scurtcircuit la o priză, se pare, a stat la baza izbucnirii incendiului, după cum au stabilit în primă fază pompierii, iar băiețelul nu a avut nicio șansă.

Până să-și dea seama unchiul băiatului că locuința este cuprinsă de flăcări, copilul a rămas captiv între flăcările uriașe.

În zadar a încercat unchiul băiatului să îl salveze din flăcări, după ce a auzit bătăile sale disperate în peretele casei: „Am venit, am tras de ușă am scos-o din țâțâni și l-am scos pe copil. În casă totul ardea. Noroc că n-a suflat vântul că ardeam toți.

Intervenția pompierilor a fost și ea extrem de dificilă din cauza drumului îngust până la locuința incendiată. Pompierii au fost nevoiți să lase autospecialele de stingere a incendiilor departe de casă și să parcurgă pe jos 200 de metri până la casa cuprinsă de flăcări.

La fața locului au acționat 2 echipaje de la Borșa împreună cu echipaj de prim ajutor SMURD și li s-a alăturat un echipaj al serviciului județean de ambulanță”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș.

Trupul neînsuflețit al băiețelului a fost transportat la morgă pentru efectuarea autopsiei.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More