Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Un copil de 4 ani a fost omorât de câinele unchiului său, în Maramureș

0 100

Poliţiştii din Maramureş au deschis un dosar penal pe numele unui bărbat al cărui câine a omorât un copil de 4 ani şi jumătate, muşcându-l de gât. Copilul era în grija bunicilor, întrucât mama acestuia este plecată la muncă în străinătate, iar tatăl nu se afla acasă în momentul incidentului.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul şi-a adus câinele în ţară fără să anunţe Poliţia şi asociaţia chinologică.

”Luni după-amiază, poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au fost sesizaţi cu privire la faptul că un copil de 4 ani şi jumătate a fost muşcat de un câine din rasa pitbull. Copilul se afla în curte şi a fost atacat de câine şi muşcat în zona gâtului şi a decedat, cadavrul fiind transportat la IML în vederea necropsiei. Câinele a fost adus în ţară de unchiul copilului în luna iulie şi nu era declarat la asociaţia chinologică şi nici la Poliţie. În cauză s-a deschis dosar penal pe numele unchiului copilului pentru ucidere din culpă, neluarea de către proprietarul câinelui a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unor persoane şi introducerea în ţară a raselor de câini de luptă şi atac”, a spus Meteş.

Potrivit acesteia, copilul era în grija bunicilor, întrucât mama acestuia era plecată la muncă în străinătate, iar tatăl nu se afla acasă în momentul incidentului.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More