Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, respectiv ai Gărzii de Intervenție Aghireșu, au fost solicitați în această dimineață la un accident rutier petrecut în localitatea Mihăiești, comuna Sânpaul.
”La fața locului s-au deplasat trei autospeciale cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD și una de la Serviciul de Ambulanță Județean”, a transmis ISU Cluj.
În accident a fost implicat un singur autoturism și nu au existat victime încarcerate.
”În cele din urmă, au fost transportate la spital trei persoane, printre care un minor. Cu toții au fost conștienți și cooperanți. Ulterior, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor”, au mai transmis reprezentanții ISU.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.