Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Un egiptean și un albanez prinși cu ședere ilegală în Bistrița-Năsăud

0 43

Doi bărbați, un egiptean și un albanez, au fost depistați cu ședere ilegală pe raza județului Bistrița-Năsăud.

Două persoane, ambii bărbați, cetățeni străini au fost depistați cu ședere ilegală pe teritoriul României. Cei doi au fost prinși în urma unor controale pe raza județului Bistrița-Năsăud, au transmis cei de la Poliția Imigrări.

Bărbații au fost depistați în cursul zilei de 10 septembrie, iar pe numele unuia dintre aceştia a fost emisă decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească România în termen de 15 zile, iar celălalt a fost îndrumat să-şi reglementeze dreptul de şedere, în calitate de membru de familie a unui cetăţean român. Totodată, au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 800 de lei.

În cadrul activităţilor întreprinse, au fost depistaţi, cu şedere ilegală, 2 bărbaţi, în vârstă de 46, respectiv 56 de ani, din Egipt şi Albania, care nu au părăsit teritoriul ţării noastre la expirarea dreptului de şedere şi nici nu au făcut demersuri de reglementare a acestuia.

Bărbatul de 46 de ani, cetățean egiptean, a intrat în România în baza unei vize de scurtă şedere, în scop de vizită, şi nu a părăsit ţara la încetarea valabilităţii acesteia. Ca urmare, pe numele său poliţiştii au emis o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile.

Celălalt bărbat, cetăţean albanez, este membru de familie a unui cetăţean român, fapt pentru care a fost îndrumat să se prezinte la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Bistriţa-Năsăud, cu documentele necesare în vederea prelungirii dreptul de şedere în scop de reîntregirea familiei.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More