Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Un nou accident în Tureni. Bordurile instalate de CNADNR pe mijlocul drumului sunt degeaba

0 343

Un accident de circulație s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN 1, în județul Cluj, pe raza localității Tureni, locul unde CNADNR a instalat borduri pe mijlocul șoselei pentru a preîntâmpina accidentele de circulație.

Totuși, evenimentele rutiere se țin lanț în zonă, iar zilnic se formează cozi kilometrice de mașini pe drumul dintre Cluj și Turda. În această seară un nou accident de circulație a paralizat complet traficul rutier în zona localității Tureni.

Potrivit primelor informații, două autoturisme au intrat în coliziune, una dintre mașini lovindu-se apoi violent de un stâlp de pe marginea drumului.

Echipaje de poliție și SMURD au intervenit de urgență la fața locului. O persoană a fost rănită, fiind evaluată medical la fața locului.

Bordurile de beton amplasate de CNADNR pe mijlocul șoselei în zona Tureni aveau scopul de a preîntâmpina depășirile riscante și producerea de accidente de circulație, însă acestea nu doar că se dovedesc inutile, ba mai mult încurcă și mai mult traficul rutier. Autoritățile par impotente în această privință, iar nervii șoferilor care tranzitează zilnic zona sunt întinși la maximum.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.