Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Un român a murit la fiecare 8 minute, în ultimele 24 de ore, din cauza Covid

0 100

Valul patru al epidemiei de Covid pare scăpat de sub control în toată țara, numărul infectărilor și al deceselor fiind tot mai mare. Un român a murit la fiecare opt minute în ultimele 24 de ore, din cauza Covid-19, transmit autoritățile, într-un nou apel la vaccinare către români. Conform unei postări pe pagina de Facebook RO Vaccinare, dintre cei 184 de români decedați, 170, adică 92%, erau nevaccinați. De asemenea, în secțiile ATI, în stare gravă, se află și 20 de minori.

„În aceste momente, cu aceeași credință, sute de medici luptă pentru salvarea vieților unor pacienți cu forme severe de COVID-19.

Un român a murit la fiecare 8 minute în ultimele 24 de ore, tot din cauza COVID-19 (184 de pacienți decedați).

Din cei 184 de pacienți decedați, 170 erau nevaccinați (92%).

1.412 persoane sunt internate la ATI, din care 20 sunt minori.

11.328 de persoane sunt internate pe secții, din care 325 sunt minori.

Acesta este bilanțul COVID-19 din ultimele 24 de ore!

Până când???

Vă rugăm: ascultați sfatul medicilor!

Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19!

Prin vaccinare împotriva COVID-19:

– se reduce riscul de infectare;

– se reduce riscul de transmitere a virusului;

– se reduce considerabil riscul de spitalizare;

– se reduce considerabil riscul de deces”, se arată în postarea de pe Facebook.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More