Un șofer beat, altul fără permis, trași pe dreapta
Noaptea trecută, în jurul orei 00:54, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa prin Rebra, pe Drumul Județean 172B.
Șoferul, un bărbat de 47 de ani, din localitate a fost testat cu aparatul alcooltest, acesta indicând o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost ulterior condus la spital unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cercetările fiind continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud.
La aceeași dată, în jurul orei 00:45, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au oprit pentru control, pe o stradă din Beclean, un autoturism.
A fost identificat șoferul, un tânăr de 19 ani, din județul Argeș. Verificările cu privire la acesta au indicat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.
Polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând documentarea faptei.