Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Un tânăr din Baia Mare a fost împușcat mortal de colegul de serviciu

0 22

impuscat

Tragedie marți seara la o firmă de transport valori din Baia Mare. Un tânăr de 25 de ani, angajat al firmei, a fost împușcat accidental de către colegul de serviciu și a murit câteva ore mai târziu la spital.

Cei doi lucrau pentru firma Konsalnet din Baia Mare. La schimbul de tură, angajatul de 25 de ani a predat pistolul Carpați din dotare colegului care urma să-l schimbe, un tânăr de 23 de ani. Acesta a manevrat greșit arma, crezând că este asigurată, și a apăsat pe trăgaci. Glonțul care se afla pe țeava pistolului l-a nimerit în abdomen pe colegul lui.

A sunat imediat la 112 iar o ambulanță a ajuns la fața locului. Tânărul de 25 de ani împușcat a fost preluat și transportat la spital, unde a fost dus direct în sala de operație. Câteva ore mai târziu, însă, acesta a fost declarat decedat de către medici.

Tânărul de 23 de ani a fost ridicat de polițiști și transportat la secție pentru a i se lua declarații. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat că nu consumase alcool. Oamenii legii au deschis pe numele lui un dosar pentru ucidere din culpă.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.