Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Un tânăr din Gherla s-a răsturnat cu mașina după ce a plecat de la banchetul de absolvire – FOTO

7 47

 

accident iesire gherla3

Un accident de circulatie s-a produs sâmbătă dimineață, în jurul orei trei, la ieșire din Gherla spre Dej, județul Cluj.

Potrivit primelor informații, este vorba de un tânăr din Gherla care nu a adaptat viteza la condițile de drum, a pierdut controlul asupra volanului părăsind partea carosabilă și răsturnându-se pe marginea drumului. Se pare că acesta plecase de la banchetul de absolvire împreună cu o tânără.

La fața locului a intervenit o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej și două ambulanțe pentru a acorda îngrijiri medicale răniților.

Tânărul, în vârstă de 20 ani, era elev la Liceul ”Petru Maior” din Gherla și vineri seara era la banchetul de absolvire al liceului, la un restaurant din localitate. Mult după miezul nopții, împreună cu o colegă, au plecat de la petrecere pentru a o duce pe tânără acasă.

În urma accidentului tânărul de la volan a fost rănit grav, fiind transportat de urgență la UPU Cluj. În aceste momente, conducătorul auto este în sala de operații.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

7 Comentarii
  1. Valer Florian spune

    Pentru cei ce comentati in necunostinta de cauza, il cunosc personal, e un baiat linistit si stiu ca nu consuma alcool. Politia si SMURDUL ofera detalii presei referitoare la accident, am sunat cativa prieteni din presa si mi-au confirmat ca nu consumase.

    In loc sa va dati cu presupusul mai bine v-ati pune in situatia lui si a parintilor.

    Fiecaruia dintre noi i se poate intampla o nenorocire oricand. De obicei in astfel oamenii ar trebui incurajati si nu blamati.

    Se intampla aciidente grave si la 50 la ora, depinde cum ti-e norocul.

    Parerea mea e sa va vedeti de treaba carcotasilor deoarece vi se poate intampla si voua intr-o zi o nenorocire ca asta si nu cred ca v-ar placea sa se arunce cu rahat in voi !

    1. Vegetarian spune

      Va rog puneti aici lincuri cu accidente grave produse la 50 kmh in masina . Probabil pot adauga pt fiecare accident grav la 50 kmh , cel putin 3 accidente la viteza de peste 50 kmh . Cine merge cu viteza mai mare decat cea a ingerului sau pazitor ajunge in mainile diavolului . Pasagerii dintro masina mai noua de 11 ani , pana la 50 kmh au riscuri mult mai mici sa fie raniti grav intrun accident fata de cei care se deplaseaza cu bicicleta , motocicleta , scuterul . Mai ales masinile mai mari ca si VW din acest accident , au o multime de airbaguri pe geamurile laterale , in portiere , au portiuni din caroserie care se deformeze si sa atenueze impacturile , sisteme de control al franarii etc .

      La peste 50 kmh siguranta pe care o ofera masinile moderne este oferita doar in trenuri , metrouri , tramvaie , poate si camioane !?

      Este mai grava nepasarea localnicilor , a celor care merg des pe drumuri care nu au parapeti laterali . Un parapet lateral din metal sau beton , tine sute sau mii de ani si previne probabil sute de accicdente datorate iesirii de pe drum , lovirii de pomi aflati pe marginea drumului , accidente produse de traversarea drumului de catre caini vagabonzi sau scapati de sub control , oi , vaci si alte animale salbatice care ajung noaptea mai ales pe carosabil …
      . . In Bucuresti , Cluj etc se skimba intro veselie bordurile , aproape anual , si se imbogatesc tot felu de patroni de firme , de rude ale primarilor etc . Probabil baroniilor locali din Gherla , Dej etc , nu lea venit idea sa puna niste balustrazi pe marginea drumului deoarece nimeni din Gherla nu a avut 11 min sa scrie o sesizare pe situl domnule primar.ro , sau sa depuna o sesizare scrisa la primarie , sau sa se duca la parlamentarul pe care la votat si sai ceara sa faca el presiuni unde trebuie ca sa se puna niste parapeti . Primaria trebuie sa raspunda in 30 de zile si mie miau raspuns deobicei , iar daca nu miau raspuns , am cerut inca odata sa imi raspunda si in cateva zile am primit raspuns . Se pot vedea pe domnule primar. ro . Pt o lucrare atat de simpla si fara prea multe autorizatii , exproprieri etc , deobicei primaria promite un termen de realizare de cateva luni mai ales vara , sau maxim 1 an . Daca trece termenul promis , si nu sa realizat parapetul , dupa inca o sesizare , deobicei primaria executa in cateva zile lucrarea .
      . . Cei care tin cu adevarat la copii lor , care vor sa lase ceva dupa ei ar putea sa investeasca o ora din viata lor in care sa ceara primariei montarea de asemenea parapeti .
      . . In Rusia , unde drumurile sunt in majoritate mult mai proaste decat in Romania datorita numeroaselor cicluri de inghet dezghet care marunteste asfaltul , sunt mii de km de drumuri intre localitati care au parapeti pe ambele parti ale strazilor . Se pot vedea in filmulete cu accidente din Rusia pe yu tube . Pot sa adaug la cerere lincuri cu accidentele de pe drumurile cu parapeti ..

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.