Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Un tată a amenințat că-și omoară copilul și apoi se sinucide. Amândoi sunt căutați de polițiștii bistrițeni

0 53

Un bărbat orbit de gelozie, după ce soția a cestuia a plecat la muncă în Spania, a amenințat că-și va ucide unul dintre copii și apoi își va lua viața. Tatăl și fiul sunt căutați de trei zile de polițiștii bistrițeni.

Bărbatul, domiciliat în localitatea bistrițeană Tărpiu, este de negăsit de câteva zile. Acesta a dispărut împreună cu fiul de 9 ani, pe care a amenințat că-l omoară și apoi se sinucide.

 

Potrivit Mediafax, poliţiştii din oraşul Năsăud au fost sesizaţi de dispariţia copilului de 9 ani şi a tatălui acestuia, un bărbat de 46 de ani în cursul zilei de duminică, cei doi fiind daţi în urmărire naţională.

„În data de 7 mai poliţiştii au fost sesizaţi de o tânără de 20 de ani din Tărpiu despre faptul că tată său, în vârstă de 46 de ani, a plecat de la domiciliu împreună cu fratele ei, un minor în vârstă de 9 ani. Cei doi au fost daţi în urmărire naţională, poliţiştii efectuând căutări şi verificări în acest caz” a declarat pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, ag. princ. Crina Sârb.

Se pare că bistriţeanul a făcut o criză de gelozie după ce soţia sa a plecat în urmă cu două luni în Spania, să lucreze în agricultură. Cei doi au împreună cinci copii, cel mai mic abia împlinind trei ani. Imediat după ce soţia a plecat în Spania la muncă bărbatul a suferit o depresie şi orbit de gelozie s-a apucat de băut.

Sâmbătă m-a sunat fata cea mare şi mi-a spus că s-a trezit dimineaţa, a făcut un bagaj în care a pus mai multe funii şi le-a spus fetelor că îl ia pe băiatul de 9 ani şi îl duce şi îl spânzură după care o să se omoare şi el. De atunci nu mai sunt de găsit. L-am sunat într-una dar nu răspunde nici el şi nici copilul. Luni dimineaţa am venit acasă din Spania şi de atunci îi caut în continuare. Sunt disperată”, povesteşte mama băiatului.

Înainte de a dispărea, bărbatul a avut conflicte şi cu vecinii, toate din cauza băuturii.

Deocamdată poliţiştii nu folosesc pentru căutarea bărbatului şi a copilului câini de urmă şi nici nu au cerut ajutorul altor instituţii abilitate care să îi ajute la căutarea celor doi, considerându-se e că dispariţia este una voluntară.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More