Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Un tren de marfă deraiat a dat peste cap circulația trenurilor

0 131

rsz_tren_deraiat_4

Din cauza unui tren de marfă care a deraiat, circulația feroviară pe magistrala 300, între localităţile Cistei şi Blaj, din judeţul Alba, este blocată.

Trenul, care transporta piese auto, a deraiat duminică seara din cauze încă necunoscute, incidentul feroviar fiind unul care nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale însemnate.

Potrivit reprezentanţilor CFR Regionala Braşov, care are în administrare magistrala feroviară 300, trenul de marfă a deraiat, între localităţile Cistei şi Blaj, din judeţul Alba, după ce unul dintre vagoane a sărit de pe şine, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Încă din această dimineață, mai multe echipe de intervenţie ale CFR Marfă intervin la locul accidentului, urmând ca după ce vor repune vagonul pe şine să transporte garnitura de tren la Aiud, unde urmează a fi inspectată tehnic.

O echipă de specialişti va stabili din ce cauză a deraiat trenul de marfă, fiind luate în calcul atât defecţiuni tehnice, cât şi o dilatare a căii ferate din cauza temperaturilor ridicate.

Circulaţia feroviară în zonă este blocată până luni la amiază, iar trenurile care circulă pe această direcţie trebuie să folosească o rută ocolitoare pe Copşa Mică – Sibiu – Vinţu de Jos, Alba Iulia, Teiuş, ceea ce determină întârzieri de până la câteva zeci de minute.

FOTO: Arhivă.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More