Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Un utilaj de deszăpezire a făcut prăpăd la Mintiu-Gherlii

0 22

În cursul zilei de azi trei plângeri au fost înregistrate la secția de poliție din Mintiu-Ghelii, cu privire  la mai multe distrugeri ce au avut loc pe raza localității.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, reiese faptul că un șofer de 49 de ani din Dej, în timp ce se deplasa pe drumul județean 172F cu un utilaj de deszăpezire, a provocat mai multe pagube la casele și mașinile din zonă.

Totul s-a întâmplat după ce utilajul a ieșit pentru a împrăștia pietriș pe șosea, însă pietrișul pe care îl împrăștia a fost proiectat în geamurile a două case, pe care le-a făcut țăndări, precum și în geamul unei mașini, pe care l-a spart.

Mai mult, o femeie aflată într-o curte a fost lovită în cap de o piatră, iar o poartă din policarbonat a fost ciuruită. O altă familie din localitate spune că în cazul ei bradul de Crăciun amplasat pe balconul casei a fost afectat, globurile fiind sparte de pietrișul împrăștiat de utilaj de pe drum.

Din  investigațiile efectuate de polițiști s-a constatat că bărbatul din Dej nu ar fi reglat corespunzător dispozitivul de împrăștiere a pietrișului cu sare. Acesta a fost reglat pentru a împrăștia pietriș pe o distanță mai mare, cum ar fi o șosea cu mai multe benzi de circulație, astfel că de pe drumul îngust din Mintiu Gherli, pietrișul a fost azvârlit în curțile și casele oamenilor.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.