Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Unirea a învins Galda cu 2-0. Execuție FABULOASĂ de la 40 de metri – GALERIE FOTO

0 27

Unirea Dej - ACS Industria Galda fotbal (3)

Clubul de fotbal Unirea Dej a întâlnit în această după-amiază, de la ora 17, formația ACS Industria Galda. Partida, care a contat pentru etapa a IV-a a seriei a V-a din Liga a III-a, s-a încheiat cu victoria uniriștilor, scor 2-0.

Prima mare ocazie a meciului disputat pe Stadionul Municipal Dej s-a consemnat de-abia în minutul 12, când Blaj a prins un șut bun din interiorul careului mare, dar Stef a reușit să rețină. Moldovan și-a încercat și el norocul în minutul 28, șutul său de la 40 de metri ajungând însă în brațele portarului. Până la pauză, Blaj și Florin Pop au mai avut șansa să înscrie pentru Unirea, fără succes pe tabela de marcaj.

La numai 3 minute după reluare, Găbruș a centrat excelent pentru Moldovan, iar execuția acestuia cu capul nu a dat greșit, atacantul Unirii deschizând scorul pentru formația sa. În minutul 60, Cernea a executat o lovitură liberă de la aproape 40 de metri, dar Blaga a fost la post. La jumătatea reprizei secunde, oaspeții au fost la un pas de egalare: Haiduc a trimis periculos în bară de la 16 metri. Și Chirică putea înscrie pentru ACS Industria Galda, balonul trimis cu capul trecând milimetric pe lângă poarta lui Blaga. Dacă până în minutul 80, uniriștii au preferat să conserve rezultatul de pe tabelă, în ultimele 10 minute elevii lui Șuvagău au făcut spectacol pe teren.

Băieșu a intrat pe teren în minutul 81, iar la prima atingere a mingii, după nici 10 secunde, a reușit o execuție fabuloasă de la aproape 40 de metri. Portarul Stef, ieșit din buturi, ”a rămas mască” la execuția lui Băieșu și pe tabelă s-a făcut 2-0. Moldovan (’82) putea înscrie și el din foarfecă, după o pasă bună venită de pe dreapta de la Paul Bogan. Uniriștii au forțat și mai mult, iar cu 5 minute înainte de final, Bud a trimis puțin pe lângă poarta oaspeților, din numai 10 metri. În minutul 89, Gherghel a pasat în gura porții pentru Moldovan, iar atacantul Unirii a trimis milimetric pe lângă poarta celor din Galda. Coctor a încercat să reducă din diferență în prelungiri, cu al său șut puternic de la 30 de metri. Ultima fază le-a aparținut tot gazdelor: șut Sergiu Rus de la marginea careului mare, peste poartă.

Unirea Dej – ACS Industria Galda s-a încheiat 2-0, uniriștii obținând astfel prima victorie în noul sezon competițional.

FC Unirea Dej: 1. Blaga, 2. Cerguetani, 5. Pop Vlad, 4. Sintuelescu, 3. Plăian, 7. Paul Bogdan, 10. Găbruș, 13. Bud, 19. Pop Florin, 18. Blaj, 9. Moldovan. Rezerve: 22. Sabo, 20. Băieșu, 12. Coc, 11. Itu Cătălin, 6. Prodan, 14. Gherghel, 8. Rus Sergiu. Antrenor: Eusebiu Șuvagău.

ACS Industria Galda: 12. Stef, 11. Frențiu, 15. Haiduc, 4. Man, 18. Ivașcu, 89. Medrea, 20. Păcurar, 8. Cîmpean, 13. Contor, 10. Cernea, 17. Lungu. Rezerve: 94. Szabo, 22. Coctor, 5. Vântu, 21. Icea, 6. Chirică, 7. Goangă, 9. Baghiu. Antrenor: Radu Antone.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.