Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Unirea Dej a pierdut în ultima etapă a sezonului regulat

1 19

someseanul-Unirea Dej - Tomis Constanța 25febr2015 (68)

CS Unirea Dej a pierdut cu 3-1 meciul disputat sâmbătă în deplasare la București cu Steaua, în ultima etapă a sezonului regulat din Divizia A1 la volei masculin.

Elevii lui Victor Lazăr au început mai slab partida, însă au avut o revenire senzațională pe finalul primului set după ce au fost conduși cu 21-16, reușind să facă 6 puncte consecutive și să preia conducerea pe tabelă. Steaua a avut minge de set la 24-22, însă dejenii au egalat și s-au impus în prelungirile primului set cu 27-25.

Setul al doilea a fost mai mult la discreția gazdelor, care nu au cedat psihic după răsturnarea de scor din primul set. Steaua s-a impus la 5 puncte diferență și a egalat situația la seturi.

Mult mai echilibrat a fost setul al treilea al meciului de la București. Unirea părea că se îndreaptă spre al doilea set câștigat, la 22-23, însă Steaua a răsturnat tabela, iar în prelungiri s-a impus cu 27-25, prelungind suspansul.

Umăr la umăr pe tabelă au mers cele două formații și în setul al patrulea. Steaua a avut avantaj (16-15) la al doilea time-out tehnic, după ce a condus aproape întreg setul, însă pe final s-a desprins în câștigătoare (25-20).

Învinsă cu 3-1 la București, unirea Dej termină sezonul regulat pe locul 8, la egalitate de puncte (30) cu CSM București.

Meciurile etapei a 22-a

Dinamo București – Tomis Constanța 0-3 (21-25, 25-27, 24-26)

Știința Explorări Baia Mare – Banatul Caransebeș 3-1 (25-23, 31-29, 13-25, 25-20)

SCMU Craiova – LPS Piatra Neamț 3-0 (25-10, 25-19, 27-25)

Remat Zalău – CSM București 3-0 (25-18, 25-20, 25-19)

Phoenix Șimleu Silvaniei – Arcada Galați 3-1 (31-29, 27-25, 27-29, 25-20)

Steaua București – Unirea Dej 3-1 (25-27, 25-20, 27-25, 25-20)

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

1 Comentariu
  1. eu spune

    daca bateau baietii terminau pe 5…era mai frumos, dar si asa, au reusit un retur foarte bun…singurul lucru mai urat a fost meciul cu dinamo din europa, in rst, felicitari jucatorilor si antrenorilor..oricum meciul din europa nu a fost vina lor, ci a conducerii

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.